Lilia Dulgher: Vinul ca artă, ştiinţă, design şi rafinament
Vinurile Gitana provin din zona viti-vinicolă „Valul lui Traian”. Fiind originari de pe meleagurile respective, nu am ales întâmplător această zonă, renumită prin strugurii săi roşii cuun potenţial maxim şi deseori comparată cu zona Bordeaux din Franţa. La început vinificam strugurii aduşi de ţărani,
struguri ce nu erau potriviţi pentru un vin de calitate, pentru că ţăranii deseori nu respectau condiţiile de coacere şi de soi. Acum însă putem să ne permitem luxul de a vinifica cei mai reuşiţi struguri: copţi, sănătoşi, culeşi la momentul potrivit, data recoltei fiind foarte importantă.
Dacă zece ani în urmă eram în topul celor mai mari trei exportatori de vin în vrac şi visam la exportul de sticle, în prezent visele noastre au devenit realitate, pentru că în luna iunie 2011 am însemnat momentul naşterii primei sticle a brandului „Gitana”. Poate a durat prea mult lansarea primei sticle, dar este vorba de o afacere de familie şi vinul ne reprezintă ca familie, ca firmă, ca popor, iar pentru a crea o imagine pozitivă atât aici, acasă, cât şi în străinătate, trebuie gândit cu minuţiozitate fiecare pas, inclusiv primul. De aceea, am ales o cale poate prea lungă şi costisitoare ce porneşte de la procurarea terenurilor, continuând cu plantarea viţei-de-vie şi reutilarea fabricii de vin specializate în producerea vinurilor roşii şi de desert. Am pus accentul pe fermentarea strugurilor şi maturarea vinului în căzi de stejar.
Ţelul pe care l-am avut din start a fost să punem bazele unui stil specific vinurilor Gitana, care sunt vinuri elegante şi complexe, cu o personalitate aparte ce reflectă atât pasiunea vinificatorului, cât şi caracteristicile terroirului din care provin. Produsul trebuie să vină cu ceva specific, unic, ceva care să atragă, iată de ce am optat pentru Feteasca Regală, un soi autohton de viţă-de-vie care este greu de găsit la alte vinării. Pe domeniul vinurilor roşii, am ales să reducem nivelul de taninuri, contribuind la creşterea fructuozităţii şi la o bună expresie a caracterului de soi.
La crearea brandului şi a etichetei, am lucrat cu un designer renumit din Argentina, care a conceput modalitatea de trecere de la Vinăria „Ţiganca”, fabrică fondată în 1953, cu o reputaţie excelentă atât în Moldova, cât şi în fosta URSS pentru vinurile roşii şi de desert produse, la brandul „Gitana”, care era străin şi încă necunoscut.
De un an ne-am extins în retail, acum vinurile noastre sunt comercializate în Duty-free şi în supermarketurile „Green Hills”, „Nr. 1”, „Fourchette”, am lansat trei proiecte importante, printre care sticla comună pentru hotelul „Nobil Luxury Boutique” şi hotelul „Jazz”, vinul „Saperavi la Taifas” pentru restaurantul „La Taifas”.
În prezent exportăm vin în Canada, fapt în privinţa căruia ne-am hotărât în urma participării la expoziţii internaţionale, unde am evaluat nivelul de pregătire al brandului „Gitana” pentru export. Aici am înţeles că vom reuşi doar dacă vom fi mai inventivi şi inovatori, pentru că avem un terroir cu calităţi unice, dar care nu este un argument pentru a supravieţui într-o lume care, efectiv, înoată în vin. Medalia din Singapore pentru vinul Cabernet Sauvignon 2007 ne-a surprins şi ne-a bucurat mult, provocându-ne să depunem efort şi să insistăm asupra exportului.
Întotdeauna ne-am străduit să fim în atenţia consumatorului prin degustaţii organizate în cadrul cluburilor de profil, am oferit vinuri pentru o serie de evenimente culturale din ţară şi am urmărit reacţia consumatorului. Suntem încântaţi de feedbackul oamenilor şi observăm la fiecare eveniment că vinurile „Gitana” seduc noi şi noi consumatori.
Pentru că zona viti-vinicolă „Valul lui Traian” are nu numai potenţialul de a produce vinuri de calitate, dar şi cel de a uimi vizitatorii, pe viitor ne vom concentra şi pe latura eno-turistică, astfel încât să putem oferi pachete turistice atât pentru amatori, cât şi pentru cunoscătorii de vinuri.